sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Sindicatul militarilor disponibilizaţi din Mureş face apel la opoziţie să iniţieze suspendarea lui Băsescu

Vicepreşedintele SCMD Mureş, locotenent-colonelul în rezervă Ioan Ujică, a declarat vineri că face apel la partidele de opoziţie în vederea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, întrucât acesta "se situează în afara ordinii constituţionale" în problema pensiilor militare.

Sindicatul militarilor disponibilizaţi din Mureş face apel la opoziţie să iniţieze suspendarea lui Băsescu (Imagine: Mediafax Foto)
Vicepreşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) Mureş, locotenent-colonelul în rezervă Ioan Ujică, a declarat, într-o conferinţă de presă, că, dacă Executivul va continua să nu respecte hotărârea judecătorească referitoare la problema pensiilor militare, SCMD va scoate în stradă, în 1 martie, zeci de mii de militari.
"Îi scoatem pe toţi despre care Guvernul a spus că au pensiile mărite. Noi, în 24 ianuarie, nu ne-am adunat la Bucureşti pentru că timpul a fost foarte scurt şi totuşi vrem ca lucrurile să nu scape de sub control, trebuie o organizare temeinică să aduni mulţi oameni. Dar noi estimăm că la 1 martie - dacă lucrurile nu se vor rezolva - că numai militari se vor aduna 15.000 de persoane. Nu facem acţiuni la nivel local. Din Mureş, sindicatul are 230 de persoane, dar avem Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere. Avem şi membri de la MAI şi de la SRI", a spus Ujică.
El a arătat că, în 1 martie, "dacă se va continua cu această nebunie şi nu se va stopa acest proces", categoric va trebui ca militarii să iasă în stradă, reclamând faptul că Guvernul nu respectă hotărârea judecătorească referitoare la problema pensiilor militare "decât pe jumătate".
El a adăugat că face apel la partidele de opoziţie în vederea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, întrucât acesta "se situează în afara ordinii constituţionale" în problema pensiilor militare.
De asemenea, a spus Ujică, reprezentanţii opoziţiei ar trebui să facă plângeri penale împotriva premierului, întrucât, prin atitudinea sa, Guvernul "se situează în afara legii".
"Noi am sperat că Guvernul va respecta în spiritul ei decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar văd că au respectat-o pe jumătate. Or, o hotărâre judecătorească nu poţi s-o respecţi pe jumătate, ori o respecţi, ori nu. În momentul de faţă, Guvernul este în afara legii şi am fi vrut să facem apel la partidele politice din opoziţie. Noi salutăm orice sprijin pe care ni-l dau, până în momentul de faţă acest sprijin este la nivelul declaraţiilor. Atunci când există doar conflict de interese, opoziţia nu poate să facă mai mult, dar în momentul în care Guvernul se situează în afara legii preşedintele se situează în afara ordinii constituţionale, deja opoziţia are pârghii şi este obligată prin Constituţie să folosească toate instrumentele pentru reinstaurarea ordinii constituţionale. Asta poate să însemne iniţierea acţiunii de suspendare a preşedintelui, plângere penală împotriva premierului", a spus el.
Ujică a arătat că SCMD a făcut astfel de plângeri penale, dar şi opoziţia are acelaşi drept, întrucât nu este afectat un interes personal, ci interesul general, prin faptul că nu se respectă o hotărâre judecătorească.
"Este infracţiune. Şi atunci, de aceea facem apel ca partidele de opoziţie să încerce să facă nu numai acele presiuni politice, ci demersuri pentru reinstaurarea ordinii de drept. Să-l suspende pe preşedinte sau plângere penală împotriva celor care nesocotesc o hotărâre judecătorească. Şi scrisoare deschisă adresată procurorului general, ca aceia care vor trebui să instrumenteze cazul să nu ţină acel dosar încă zece ani, ca în cazul fraudării votului de către Roberta Anastase", a conchis Ujică.
Potrivit reprezentanţilor SCMD, în Mureş s-au intentat sute de procese, în nume propriu sau colectiv, de către militarii nemulţumiţi.
Guvernul se va reuni în şedinţă specială, vineri seară, pentru a aproba ordonanţa de urgenţă privind pensiile militare, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Comunicat privind activitatile din 24.01.2011

Pentru 24 ianuarie, SCMD preconizeaza actiuni identice in toate orasele resedinta de judet si in Bucuresti.

In resedintele de judet participantii se vor strange in fata prefecturii si vor depune doua somatii catre Presedinte si catre Guvern, al caror text va fi transmis pana maine seara.

Vom cere ca Puterea sa-si respecte propria minciuna si ca pensiile celor parte in proces sa nu fie recalculate. Deci in luna februarie sa ne vina pensiile intregi plus restantele din luna ianuarie. In acelasi timp vom cere ca cei ale caror pensii au crescut sa ramana in noul cuantum. Pentru ca sunt tot bun dobandit. Vom cere Puterii restituirea statutului de militar, inclusiv reutilizarea gradului in rezerva pe taloanele de pensii. Vom cere abrogarea legii 119/2010 si abrogarea prevederilor referitoare la militari din Legea 263/2010.

Vom cere presedintelui sa-si respecte Statutul si sa intervina impotriva executivului care anuleaza prin HG-uri si circulare Puterea judecatoreasca. In caz contrar pe data de 1 martie vom solicta tuturor cazurilor “”intamplatoare”” ale caror pensii au fost decimate de noile decizii, membri sau nu ai SCMD, militari sau civili (membri ai federatiilor sindicale si uniunilor pensionarilor din Romania) sa se adune in Piata Victoriei pentru ca ne-am saturat de diversiunea ca aceste masuri au lovit doar “”acccidental”” pe ici colo cate un pensionar si vor fi reparate prin alte falsuri.

Cele doua somatii vor fi insotite de cele trei liste cuprinzand repartitia membrilor SCMD pe cele trei case de pensii. Liste simple, nominale, avand doar nume, prenume si CNP, semnate si stampilate de presedintele de filiala.

La Bucuresti, vom face un mars, pornind din Piata Revolutiei, la 10.00, dupa intoarcerea delegatiei pe care o vom trimite cu listele cuprinzand pe toti membrii SCMD, avand ca obiective sediile MAI, SRI, MAN, marsul va inceta si participantii se vor dispersa in fata Academiei Militare, dupa intoarcerea delegatiei pe care o vom trimite la Cotroceni.

marți, 18 ianuarie 2011

COMUNICAT

În urma ședinței Departamentului Juridic al SCMD din 17 ianuarie 2011, vă comunicăm următoarele:

1 – Dat fiind că deciziile de recalculare a pensiilor fac o trimitere ambiguă cu privire la procedura de contestație, Departamentul Juridic a hotărît ca acțiunile în instanțele judecătorești să fie inițiate paralel cu înaintarea contestațiilor la comisiile de contestații din cadrul ministerelor (M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I.).

Pe cale de consecință, solicităm URGENT președinților de filiale, care nu au transmis datele personale ale avocaților ce vor susține acțiunile, ca pînă la data de 21 ianuarie 2011, ora 20.00 să comunice datele solicitate pe adresa de e-mail a consilierului juridic Emilian Pielmuș.

Pentru filialele situate în județele Constanța, Brăila, Tulcea, Galați, Buzău, Vrancea, Dolj, Gorj, Vîlcea, Dîmbovița, Călărași, Ialomița, Caraș-Severin, Mehedinți, Prahova, București, Olt, Ilfov, Argeș, asistența și reprezentarea vor fi asigurate de avocatul desemnat de conducerea SCMD din cadrul Baroului București.

2 – Pentru promovarea acțiunilor în instanță, președinții celorlalte filiale vor lua legătura cu avocații aleși în vederea introducerii acțiunilor la tribunalele reședință de județ pentru persoanele care au primit noile decizii cu pensia recalculată. Reamintim că termenul maxim de introducere a acțiunii este de 30 de zile de la data comunicării deciziilor.
3 – Modelul de acțiune în instanță va fi comunicat pe e-mail-urile președinților de filială pentru a-l prezenta avocaților aleși cel tîrziu vineri 22.01.2011.

2 – La sugestia colegilor de la filialele din țară, vă comunicăm acordul nostru de a iniția pe calea Ordonanței președințiale, acțiuni pentru sistarea plății pensiilor recalculate și revenirea la cuantumurile din luna decembrie 2010 prin avocații aleși și pentru susținerea acțiunii în instanță pentru anularea deciziilor. Pentru filialele din județele Prahova, Argeș, Cluj și mun. București, acțiunile pe Ordonanță președințială vor fi inițiate prin avocat unic din Baroul București.

3 – Ca urmare a măsurilor menționate la punctul nr. 1, Ghidul SCMD s-a modificat. Modificările s-au efectuat direct pe Ghidul afișat pe site-ul principal al SCMD, modificările fiind evidențiate prin culoarea roșie.

SCMD prin Departamentul Juridic




In atentia tuturor membrilor de sindicat:
Va comunicam modelele de contestatie ce urmeaza a fi formulate comisiilor de solutionare a contestatiilor de pe langa MAI, MApN, SRI.

•Modelul 1: pentru cei care contesta atat legalitatea (temeiul juridic) cat si continutul (cuantumul pensiei). Functie de Casa de Pensii, dati clic pe: MApN, MAI, SRI.
•Modelul 2: se adreseaza celor care, in baza recalcularii pensiilor, li se pastreaza cuantumul sau se majoreaza (si sunt multumiti) si vor sa atace numai temeiul legal, respectiv Legea 119/2010/HG 735/2010. Functie de Casa de Pensii, dati clic pe: MApN, MAI, SRI
Contestatiile vor fi formulate la primirea noilor decizii, urmarind cu rigurozitate etapele precizate in ghidul de proceduri difuzat deja.

Informatii suplimentare puteti obtine de la consilierul juridic al SCMD, domnul Col (r) Pielmus Emilian.

Adresele de expeditie a contestatiilor:

•Casa Sectoriala de Pensii din MapN, Comisia de solutionare a contestatiilor, Bucuresti, str. Drumul Taberei, nr. 7-9, Sector 6, Cod postal 061416;
•Casa Sectoriala de Pensii din MAI, Comisia de solutionare a contestatiilor, Bucuresti, str. George Georgescu, nr.3, Sector 4, Cod postal 040133;
•Casa Sectoriala de Pensii din SRI, Comisia de solutionare a contestatiilor, Bucuresti, Unitatea Militara 0472 Bucuresti

marți, 11 ianuarie 2011

Abuzul de drept al Guvernului

Referitor la efectele suspendarii unui act administrativ a prezint punctul meu de vedere.
Instanţa de judecată în cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube iminente, la cererea reclamantului poate să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.
Pe perioada suspendarii, actul administrativ nu îsi mai produce efectele (ACESTA ESTE SENSUL RELEVANT;), urmând ca dupa ce a disparut cauza ce a determinat luarea acestei masuri actul administrativ sa fie repus în vigoare sau, dimpotriva, sa fie scos din vigoare prin intermediul cailor prevazute de lege.

Pentru a argumentare a prezint un extras din Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009 a I.C.C.J, Sectia contencios administrativ si fiscal:
Actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate, care la randul sau se bazeaza pe prezumtiile autenticitatii si veridicitatii fiind el insusi titlu executoriu.
Principiul legalitatii actelor administrative presupune insa atat ca autoritatile administrative sa nu incalce legea, cat si ca toate deciziile lor sa se intemeieze pe lege. El impune, in egala masura, ca respectarea acestor exigente de catre autoritati sa fie in mod efectiv asigurata.
Prin urmare, in procesul executarii din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum si anumite garantii de echitate pentru particulari, intrucat actiunile autoritatilor publice nu pot fi discretionare, iar legea trebuie sa furnizeze individului o protectie adecvata impotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executarii actelor administrative trebuie considerata ca fiind, in realitate, un eficient instrument procedural aflat la indemana autoritatii emitente sau a instantei de judecata pentru a sigura respectarea principiului legalitatii, fiind echitabil ca atat timp cat autoritatea publica sau judecatorul se afla in proces de evaluare, acestea sa nu-si produca efecte asupra celor vizati. [Suspendarea actului presupune incetarea temporara a efectelor juridice ale acestuia!!! Aceasta presupune ca autoritatea publica indrituita sa puna in aplicare acel act este oprita de a mai intreprinde vreo actiune pe timpul suspendariii actului. Legea contecniosului administrativ Se observa ca ICCJ nu foloseste expresia reclamant sau parat ci expresia cei vizati, adica cei carora se aderseaza actului administrativ].
Iata ce preede Legea 554/2004, legea contenciosului administrativ

Art. 14
(1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.
(2) Instanta va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea partilor.
(3) Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ de importanta nationala, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.
(4) Incheierea sau, dupa caz, sentinta prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Art. 15
(1) Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat. In acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o data cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond.
(2) Dispozitiile alin. (2) si (4) ale art. 14 se aplica in mod corespunzator.
(3) Hotararea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspenda executarea.

Hotărârea privind suspendarea executării unui act administrativ operează asupra întregului act, conform art. 15 alin 1)/L554/2004 si semnificația acestei hotărâri este aceea că acel act își încetează temporar efectele, legea nu distinge asupra cui își produce efectele actul pentru că acest aspect este irelevent deoarece în textul actului respectiv este reglementat cine intră sub incidența lui.
Încetarea temporară a efectelor unui act administrativ presupune că toți cei care intră sub incidența lui vor fi exceptați temporar de efectele acestui act.
Expresia operează erga omnes este puțin forțată .
Corect este: actul administrativ suspendat nu-și produce temporar efectele asupra celor vizați, conform precizării din Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009 a ICCJ.

In concluzie, emiterea deciziilor de recalculare in temiul HG 735 este abuziva, facandu-se cu incalcarea unei hotarari judecatoresti executorii, actiune ce constituie infractiune.
Ionel Ujica

Comunicat

In urma discutiei purtate cu spcialistii din cadrul Departamentului juridic, pot sa va omunic urmatoarele:
- se lucreaza la modelele de contestare a deciziilor de recalculare, astfel incat sa acopere toate situatiile juridice:
- se intocmesc cererile de chemare in judecata pentru anularea deciziilor de recalculare;
- se intocmesc plangerile penale pentru nerespectarea hotararii judecatoresti de suspendare a HG 735.
Pentru cei care au primit sau vor primi decizile de recalculare, va rog sa urmati pasii din ghidul postat.
Toate documentele prevazute in ghid, va rog sa le prezentati la sediul Filialei.
Dupa ce vom primi modelele de contestatii vi le vom pune la dispozitie pentru a le personaliza.
Ionel Ujica

luni, 10 ianuarie 2011

GHID PENTRU CONTESTAREA DECIZIILOR DE RECALCULARE A PENSIILOR

Departamentul juridic al SCMD întrunit în şedinţa din 04.01.2011a redactat ,,GHIDUL CU DEMERSURILE MEMBRILOR ŞI ACTIVITĂŢILE FILIALELOR SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
PENTRU CONTESTAREA DECIZIILOR DE RECALCULARE A PENSIILOR”, pe care îl redăm mai jos:
GHID
CU DEMERSURILE MEMBRILOR ŞI ACTIVITĂŢILE FILIALELOR SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
PENTRU CONTESTAREA DECIZIILOR DE RECALCULARE A PENSIILOR

Stimate coleg!
Ca membru al sindicatului noastru îţi aducem la cunoştinţă faptul că în curând vei primi noua decizie de recalculare a pensiei emisă de Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N., M.A.I., S.R.I, în temeiul Legii nr.119/2010 şi a H.G. 735/2010.
Dorim să te informăm cu ce ai de făcut pentru a-ţi păstra drepturile câştigate. Fiind informat cu ceea ce conţin legile în acest domeniu, poţi decide singur calea de urmat: te opreşti la noua decizie pe care o vei primi sau mergi mai departe.
Prezentăm mai jos, în detaliu, ceea ce ai de făcut, în raport cu opţiunea ta.


PARTEA I
DEMERSURI ALE MEMBRULUI SCMD


Secţiunea 1 – La primirea NOII DECIZII


NU ARUNCA PLICUL. PE ACESTA ESTE TRECUTA DATA COMUNICARII.(1) Verifici noul cuantum al pensiei şi citeşti temeiurile de fapt şi de drept scrise de casa de pensii sectorială. Indiferent de cuantumul pensiei, ai două opţiuni: a) să o accepţi aşa cum este şi nu faci nici un demers sau b) să nu o accepţi şi treci la contestarea ei.
(2) Dacă o accepţi în termen de 30 de zile ea rămâne definitivă. Te rugăm ca în acest caz să anunţi filiala de care aparţii pentru ca noi să–i putem urmări/ajuta/îndruma doar pe cei care fac contestaţie.
(3) Dacă nu o accepţi treci la contestarea ei. Contestaţia se face în termen de 30 de zile de la primirea noii decizii la comisia de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii. Scrii contestaţia după modelul conceput de specialiştii SCMD. Modelul contestaţiei se află la filiala din care faci parte. Este important ce ceri în contestaţie.
(4) Contestaţia o pui în plic şi o trimiţi prin poştă, cu confirmare de primire, la comisia de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii. După primirea contestaţiei de către comisia de contestaţii, poştaşul îţi va înmâna confirmarea de primire la scrisoarea cu care ai expediat contestaţia. Reţine data din confirmarea de primire, când a semnat reprezentantul comisiei de contestaţii că a primit scrisoarea ta (Caseta – Se completează de destinatarul trimiterii: Confirm primirea ....... azi, data de ..........., Calitatea primitorului .....................), deoarece de la acea dată curge termenul de 45 de zile de soluţionare a contestaţiei pentru tine.


Secţiunea a 2 - a – La primirea RĂSPUNSULUI LA CONTESTAŢIA TRIMISĂ
(1) În funcţie de răspunsul primit, sunt următoarele variante.
a) S-a acceptat în totalitate contestaţia de către comisie. În această variantă, vei primi o nouă decizie, prin care se arată temeiul de fapt şi de drept care a stat la baza acesteia.
b) S-a acceptat parţial contestaţia de către comisie. În această variantă, soluţionarea pretenţiilor tale se rezolvă la tribunal.
c) Nu s-a acceptat contestaţia, de către comisie, aceasta fiind însoţită de explicaţii privind temeiul de fapt şi de drept pentru care s-a respins. În această variantă, decizia trebuie contestată la tribunal.


Secţiunea a 3 – a – Rezolvarea litigiului ÎN INSTANŢĂ
(1) Prima instanţă este tribunalul, iar a doua instanţă este curtea de apel.
(2) Sunt două căi de urmat: prima, printr-o acţiune proprie, iar a doua, printr-o acţiune comună în cadrul SCMD.
(2.1.) În primul caz, printr-o acţiune proprie, te poţi adresa unui avocat cu suportarea cheltuielilor. SCMD în acest caz, nu te poate ajuta. Te rugăm ca în acest caz să informezi în scris filiala din care faci parte.
(2.2.) În al doilea caz, printr-o acţiune comună în cadrul SCMD, în care cheltuielile sunt suportate de organizaţie. În raport de nevoile proceselor, se pot cere şi alte sume.
(3) Dacă te-ai alăturat SCMD, atunci vei face următorii paşi:
Pasul 1 - După trimiterea contestaţiei la comisie, în termen de max. 3 zile calendaristice, te prezinţi/trimiţi la filială unde depui următoarele documente, într-un plic (pe care scrii: numele şi prenumele, adresa de domiciliu şi judeţul):
1.1. - copie după decizia veche de pensie;
1.2. - copie după un talon de pensie cu cuantumul vechi al pensiei;
1.3. - copie după noua decizia de pensie;
1.4. - copie după actul de identitate (copie alb-negru);
1.5. - copie după contestaţia trimisă şi confirmarea de primire a
contestaţiei.
Pasul 2 - După primirea răspunsului de la comisia de contestaţii, în termen de max. 3 zile calendaristice, depui la filială copie după răspunsul privind soluţionarea contestaţiei.
Pasul 3 - În cazul în care, în termenul legal de la înregistrarea cererii de contestaţie, nu ai primit răspuns la această cerere, în termen de max. 3 zile calendaristice, de la epuizarea acestui termen, te prezinţi la filială pentru a comunica această situaţie.
Pasul 4 – Prin excepţie de la regula generală, prezentată la paşii 1, 2 şi 3, membrul de sindicat poate depune documentele de la pasul 1, la orice filială a SCMD din ţară, pentru motive personale, care nu îi permit depunerea acestora la filiala unde este înscris ca membru. În această situaţie, membrul de sindicat are obligaţia de a fi permanent în legătură cu filiala unde a depus documentele pentru a semna personal tabelul nominal care însoţeşte intervenţia în instanţă.
Pasul 5 - Atât la depunerea răspunsului la contestaţie (vezi pasul 2 de mai sus), cât şi la comunicarea epuizării termenului de răspuns la contestaţie (vezi pasul 3 de mai sus), fiecare membru al SCMD va face dovada plăţii cotizaţiei pe anul 2011, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al SCMD.
(4) Încadrarea în termenele legale este esenţială pentru susţinerea demersurilor în instanţă.
(5) La sediul din ............................................, începând cu data de ....................... se instituie Serviciul de permanenţă al primirii documentelor de la alin 3, Pasul 1, format din colegi din filială prin voluntariat. Cei care nu pot veni la sediu, trimit documentele, la adresa de mai sus, prin poştă, cu confirmare de primire.
(6) Membrul de sindicat are obligaţia de a răspunde imediat şi de a se prezenta, din proprie iniţiativă sau la chemarea adresată prin sistemul de anunţare cunoscut, pentru a depune documentele respective şi a semna tabelele de reprezentare în instanţă. TERMENE DE URMĂRIT:
- înregistrare contestaţie - în maxim 30 de zile de la comunicarea noii decizii de pensie;
- răspuns soluţionare contestaţie - în maxim 45 de zile de la data înregistrării contestaţiei;
- depunere document în instanţă (atacarea în instanţă) - în maxim 30 de zile de la comunicarea soluţionării contestaţiei.


PARTEA A II – A
ACTIVITĂŢILE FILIALELOR SCMD

Secţiunea 1 – PRIVIND EVIDENŢA ŞI ANUNŢAREA MEMBRILOR FILIALEI
a) actualizarea situaţiei cu membrii filialei (operarea celor care s-au retras, includerea celor noi veniţi, clasarea membrilor pe case de pensii sectoriale, etc.);
b) constituirea/reactualizarea Sistemului de anunţare a membrilor de sindicat. Sistemul, care va cuprinde mijloacele de anunţare, persoanele responsabile de transmiterea mesajelor şi modalităţile de transmitere/anunţare (prin: e-maile, telefon, corespondenţă, contact direct sau chiar mijloace mass-media – audiovizuale sau scrise locale) trebuie să asigure transmiterea mesajelor până la nivelul FIECĂRUI MEMBRU AL FILIALEI. Noii membrii ai filialei se trec într-un lanţ de anunţare încă de la completarea cererii. În situaţia în care o persoană de pe lanţul de anunţare nu-şi mai poate îndeplini obligaţiile asumate, renunţă la a mai fi responsabil cu transmiterea mesajelor sau din alt motiv, cel aflat pe treapta ierahică imediat următoare înştiinţează de urgenţă conducerea filialei şi gestionează provizoriu legăturile neacoperite, până la clarificarea situaţiei;
c) Biroul Operativ (jud., mun., orăş., de sector) se va asigura că fiecare membru al filialei a intrat în posesia Ghidului, inclusiv pentru cei aflaţi în spital sau alte situaţii de excepţie (plecaţi la rude, în staţiuni balneoclimaterice, etc.). Totuşi membrul de sindicat poartă cea mai mare răspundere pentru rezolvarea favorabilă a situaţiei sale. Legătura permanentă cu filiala şi înştiinţarea persoanei din amonte pe sistemul de anunţare rămâne principala sa obligaţie. Ghidul va fi afişat permanent pe site-ul filialei;
d) primirea de noi membri se poate face până în preziua depunerii actelor la tribunal, dacă persoana prezintă dovada contestării noii decizii de pensionare şi plata cotizaţiei de membru SCMD.


Secţiunea a 2 - a – PRIVIND CONTESTAREA NOILOR DECIZII
a) contestarea se realizează conform prevederilor cuprinse în Ghidul elaborat;
b) se operează în evidenţe opţiunile celor care au transmis că nu contestă noile decizii. Se pot întocmi deja tabele separate, urmând ca denumirea acestora sa fie comunicată mai târziu.


Secţiunea a 3–a - PRIVIND REZOLVAREA LITIGIULUI ÎN INSTANŢĂa) operarea în evidenţele filialei a opţiunilor celor care au înştiinţat filiala că nu se alătură SCMD pentru a merge în instanţă. Arhivarea scrisorilor trimise;
b) plicul cu documentele prevăzute în Ghid la Secţiunea a 3–a - Rezolvarea litigiului ÎN INSTANŢĂ, Pasul 1, se depune în termen de 3 zile calendaristice. Plicul se înregistrează într-un registru special, iar în colţul din stânga sus se scriu următoarele date: numărul de înregistrare din registrul special; data când a fost înregistrată contestaţia; data de rezolvare a contestaţiei (termenul maxim); data limită până la care trebuie depusă acţiunea în instanţă pentru persoana respectivă;
c) se verifică conţinutul şi dacă nu sunt depuse toate documentele specificate în Ghid, atunci la rubrica Observaţii din registru, se consemnează cele lipsă, iar membrul de sindicat va fi atenţionat ca până la ...... să completeze setul de documente solicitat. Altfel nu va putea fi inclus pe tabel;
d) termenul de registru utilizat poate fi înţeles ca cel clasic sau fişier electronic de evidenţă, care permite listarea în funcţie de selecţia dorită. Registrul special va avea, în principal, următoarea structură:


Nr. crt Nume şi prenume, cu iniţiala tatălui Cine depune documentele
/Semnătura

Cine primeşte documentele /Semnătura Observaţii
* Se completează cu documentele lipsă din setul obligatoriu de documente prevăzut în Ghid (Secţiunea (3), Pasul1)









(e) Plicurile cu documentele astfel înregistrate, se clasează în prima etapă pe data maximă de soluţionare a contestaţiei, iar ulterior (după expirarea termenului maxim de contestaţie sau depunerea răspunsului la contestaţie – vezi mai jos), pe datele limită de atacare la tribunal. Se depun în fişete metalice, în încăperi care să asigure securitatea şi prevenirea sustragerii lor. Birourile Operative sunt autorizate de a lua orice măsuri pe care le consideră necesare pentru prevenirea sustragerii, a incendierii sau altor motive de forţă majoră.
f)titlul tabelului şi structura acestuia se va comunica, până la sfârşitul lunii ianuarie. Tabelul va avea obligatoriu ,,Nr. crt.”, iar fiecare pagină va fi semnată şi ştampilată. Completarea lor, de regulă, trebuie încheiată până în preziua înregistrării actelor la instanţă. În mod excepţional, în ultima zi se pot ataşa pagini de sfârşit, cu respectarea cronologiei numărului curent.
Din cele expuse rezultă că la o filială pot exista una sau mai multe intervenţii în instanţă, respectiv serii de reclamanţi. Acest aspect rezultă din modul de soluţionare a contestaţiilor de către comisia de contestaţii respectivă.
Modul cum se va realiza conexiunea dintre tabele şi intervenţia în instanţă urmează a fi precizat.


EXEMPLE DE COMPLETARE A PLICULUI
(în partea stângă sus):


Cazul 1 – fără răspuns la contestaţie
S-a primit decizia pe 10 ian; s-a trimis contestaţie; s-a înregistrat contestaţia la comisia de contestaţii pe: 18 ian. (vezi Ghid – înmânarea confirmării de primire de către poştaş şi citirea datei când a semnat reprezentantul comisiei de contestaţii); răspuns legal soluţionare contestaţie: 18 ian. + 45 de zile = 02 martie; atacarea în instanţă: în perioada 03.03 (+ 30 de zile) - 01 aprilie (termen maxim). ATENŢIE: zilele se numără urmărind direct pe calendar. Nu se însumează matematic.
Completarea plicului:



Nr. 1/21.01.2011
Înregistrare contestaţie: 18.01.2011
T. instanţă:
I- După: 02.03.2011
II – Între: 03.03. până la 01.04.


















Explicitare:
I - După: se înscrie termenul maxim de primire a răspunsului la contestaţia trimisă. Se calculează de către filială la depunerea plicului cu setul de documente. În cazul nostru: 18. ian. + 45 de zile = 02 martie. Se realizează prima clasare: după acest termen: 02 martie.
II – Între: se înscrie perioada pînă la care membrul de sindicat trebuie să fie înscris pe tabel şi depus la instanţă. Se calculează de către filială la depunerea răspunsului la contestaţie sau la expirarea termenului de la rubrica ,,I - După”. Se clasează după ziua ultimă de depunere în instanţă, respectiv 01 aprilie.
Corecţiile se fac în funcţie de cum se găseşte persoana faţă de cele trei termene:
- înregistrare contestaţie - în maxim 30 de zile de la comunicarea noii decizii de pensie;
- răspuns soluţionare contestaţie - în maxim 45 de zile de la data înregistrării contestaţiei;
- depunere document în instanţă (atacarea în instanţă) - în maxim 30 de zile de la comunicarea soluţionării contestaţiei sau epuizarea termenului de 45 de zile în care nu s-a primit răspuns la contestaţie).


Cazul 2 – cu răspuns la contestaţie
Primit decizia pe 11 ian.; s-a trimis contestaţie; s-a înregistrat contestaţia la comisia de contestaţii pe: 15 ian. (vezi Ghid – înmânarea confirmării de primire de către poştaş şi citirea datei când a semnat reprezentantul comisiei de contestaţii); răspuns legal soluţionare contestaţie: = 05 feb. (a primit răspunsul după 22 de zile, faţă de 45 de zile ca termen maxim de soluţionare); atacarea în instanţă: începând cu 05 feb. (+ 30 de zile) până la 06 martie (termen maxim). ATENŢIE: zilele se numără urmărind direct pe calendar. Nu se însumează matematic.



Nr. 2/18.01.2011
Înregistrare contestaţie: 15.01.2011
T. instanţă:
I- După: 28. feb
II – Între: 05 feb. – 06 martie














Explicitare:
I - După: se înscrie termenul maxim de primire a răspunsului la contestaţia trimisă. Se calculează de către filială la depunerea plicului cu setul de documente. În cazul nostru: 15. ian. + 45 de zile = 28 feb. Se realizează prima clasare: după acest termen.
II – Între: se înscrie perioada pînă la care membrul de sindicat trebuie să fie înscris pe tabel şi depus la instanţă. Se calculează de către filială la depunerea răspunsului la contestaţie sau la expirarea termenului de la rubrica ,,I - După”. În cazul nostru, răspunsul a venit în interiorul termenului maxim de soluţionare a contestaţiei de 45 de zile. Se calculează începând cu 05 feb. Nu se mai ţine cont de termenul scris iniţial la rubrica ,,I – După”. Se clasează după ziua ultimă de depunere în instanţă, respectiv 06 martie.


Secţiunea 4 – PRIVIND PRIMIREA DOCUMENTELOR INDIVIDUALE PENTRU ACŢIUNE ÎN INSTANŢĂ
a) începând cu data de ....../........2011 se instituie Serviciul de permanenţă al primirii documentelor, de luni până sâmbătă, între orele ........ – ......... la sediul din ........................ pentru înregistrarea, calculul termenelor legale, clasarea plicurilor, completarea documentelor menţionate în Ghid şi semnarea tabelelor nominale pentru acţiunile în justiţie, precum şi alte aspecte de evidenţă;
b) asigurarea permanenţei se face din membrii secretariatului filialei şi din voluntari, planificarea acestora fiind întocmită şi urmărită de secretariat. Voluntarii sunt membri ai SCMD, sunt la dispoziţia secretariatului filialei şi primesc sarcini precise de rezolvat. Numărul de voluntari se stabileşte de Biroul Operativ al filialei.


PARTEA A TREIA
MĂSURI URGENTE


Secţiunea a 5 – a – MĂSURI URGENTE – în vederea promovării acţiunilor sindicatului în instanţele de judecată.
1 – Preşedinţii de filiale vor contacta câte 2 avocaţi din barourile locale în vederea susţinerii acţiunilor la tribunalele locale. Cu prioritate se va face apel la membrii de sindicat care au calitatea de avocaţi şi acceptă să reprezinte interesele colegilor sindicalişti.
În cazul în care nu există o astfel de posibilitate, se va apela la avocaţi din Baroul local.
Se va comunica consilierului juridic Emilian Pielmuş prin e-maile em.pielmus@yahoo.com următoarele date :
1 – NUMELE şi PRENUMELE
2 – BAROUL DIN CARE FACE PARTE
3 – TELEFONUL/ADRESA DE E-MAILE
ale avocaţilor contactaţi.
Termen: pentru acest demers: 10 zile lucrătoare de la transmiterea acestui comunicat.
2 – Departamentul juridic va stabili, la o dată viitoare ce va fi comunicată, o întîlnire a preşedinţilor de filială însoţiţi de avocaţii aleşi.
3 – Se va comunica prin poştă începând cu data de 10.01.2011 exemple concrete de inadvertenţe descoperite în documentele emise de autorităţile abilitate, pentru calculul pensiilor (nereguli constate cu prioritate din adeverinţele de venituri brute/nete), inclusiv copii, de pe aceste documente (adeverinţe).
Responsabilitate: de aplicarea şi monitorizarea măsurilor prevăzute în prezentul comunicat, răspund, conform atribuţiilor, în mod direct, membrii de sindicat şi preşedinţii de filiale.


Şeful DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Gl. Lt. (r) prof. Univ. dr. PAVEL ABRAHAM

Referitor la procesul SCMD din 11.01.2011

Acest proces nu exista si oricum nu a fost implicat SCMD . Va reamintesc, stimati colegi, ca, in momentul obtinerii suspendarii HG 735/2010 in ziua de 28.09.2010, juristii SCMD obtinand de la domnul Col (r) Viorel Iepure, prin fax, certificatul de grefa, au decis retragerea imediata a actiunii SCMD de la Curtea de Apel Bucuresti ca si stoparea actiunilor initiate de grupuri ale SCMD la alte curti de apel, deoarece suspendarea obtinuta se referea la imposibilitatea aplicarii unui act administrativ (HG 735/2010) fapt de care profita toata lumea. Mai catolici decat Papa, o serie de Napoleoni, care le stiu pe toate, ne-au injurat imediat, pe dna Elena Cobuz, pe dl Constantin Monac, pe dl Florea Bujorel - avocatul de la Bucuresti si pe mine.
Consider ca acestia au cazut prada actelor banditesti ale unor pescuitori in ape tulburi, care s-au oferit sa le obtina contra unor sume exorbitante (echivaland cu valoarea cotizatiei la SCMD pe 65-100 de ani!...) ceea ce a obtinut si ANCMRR-ul: informatia ca actiunea lor este fara obiect deoarece suspendarea isi face efectul gratie Hotararii 338/28.09.2010 a Curtii de Apel Cluj. Au mai fost pacaliti oamenii nostri si de refuzul ministrilor Apararii si Internelor de a da curs hotararii judecatoresti. In aceste conditii, un membru al sindicatului, pacalit de un celebru avocat, a facut in nume personal o cerere de continuare a actiunii pentru suspendarea HG 735/2010, declarand ca nu este de acord cu decizia noastra de retragere deoarece actiunea a ramas fara obiect conform Hotararii de la Cluj, in Dosarul 7130/2/2010. A facut-o in nume personal si a semnat-o personal fara sa angajeze sindicatul. Reamintesc faptul ca in conformitate cu statutul, art. 25, al. 1, numai presedintele SCMD poate angaja sindicatul in procese. Cum insa stiti ca “”dusmanul vegheaza (si in exterior si in interior)”” s-a considerat ca eu am innebunit si am facut recurs impotriva propriei decizii. A dracului coincidenta!... Lucrurile s-au lamurit, persoana in cauza a inteles situatia si si-a retras in scris propria actiune cu motivatia : “”Nemaiavand nici un interes in cauza, solicit instantei, conform principiului disponibilitatii partilor, sa ia act de retragerea recursului si mentinerea ca temeinica si legala a Hotararii Curtii de Apel Bucuresti data in Dosarul nr. 730/2/2010””. “”Confuzia”” a fost asadar lichidata prin cererea de retragere inregistrata cu nr. 37247 din 06.12.2010, la Registratura generala a ICCJ.
Aventura constituie un semnal pentru “”Napoleoni”” sa nu mai considere ca cei circa 60 de juristi, avocati, fosti procurori, fosti judecatori din Departamentul juridic de la Bucuresti si noi, membrii Comitetului Director, suntem o adunatura de imprastiati, de hoti si ce o mai vrea dl. Oprea sa ne puna in carca, prin agentii domniei sale, si trebuie sa vina marele Gogu sa ne dea solutii!...


Honor et Patria! Vae victis!
Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU